Târgul de Crăciun
December 11, 2023
În ziua de 6 decembrie 2023, preșcolarii de la G.P.N. „Lumea copilăriei” Gura Humorului, îndrumați de doamnele educatoare prof. Vultur Oana, Turenschi Andreea, Drăgoi Lavinia, Bărboi Voichița, Chiriac Doina și Ursan Nicoleta sub coordonarea doamnei director Hanek Rita au organizat un târg cu decorațiuni de Crăciun sub denumirea „Spiridușii lui Moș Crăciun”.
În cadrul târgului, părinții au putut achiziționa lucrări, ornamente, decorațiuni, dulciuri specifice sărbătorilor de iarnă realizate de copii sub îndrumarea cadrelor didactice.
Banii strânși în cadrul târgului se vor folosi de către grupele participante pentru achiziționarea cadourilor preșcolarilor de Moș Crăciun.
Prin această acțiune, pentru copii s-a dorit formarea și dezvoltarea unor deprinderi și comportamente morale, empatie, altruism, generozitate, responsabilitate, iar pentru părinți posibilitatea de a face un gest nobil în preajma Sărbătorilor de iarnă.
A fost prima ediție a acestui eveniment la unitatea de învățământ, iar ecoul a fost copleșitor atât pentru părinți cât și pentru copii.
Cu acest prilej, doamnele educatoare transmit părinților mesajul de mulțumire: „Am simțit cu adevărat că am intrat în luna cadourilor. Mulțumim tuturor pentru participare și sprijin”.
Profesor Ursan Nicoleta
			